Activitati | Training - Abilitati de prezentare a licentei - sustinut de Radu Seuche | Detalii
Training - Abilitati de prezentare a licentei - sustinut de Radu Seuche
Atmosfera casual și relaxată a dominat atelierul trainerului Radu Seuche miercuri, începând de la ora 13, în sala 14, din corpul E al Universității (lângă Aula Magna).
Pe fundal muzical pus cu un scop precis, Radu a prezentat „învățăceilor” săi cum se obține o atitudine potrivită pentru a face o prezentare reușită în fața unui public, în acest caz, comisie de evaluare. Cei prezenți au avut de-a face cu mai multe teste menite să le îmbunătățească în modul în care vorbesc în fața unor necunoscuți, postura corpului, tonalitatea vocii și felul în care se pot face auziți, eliminarea emoțiilor.
Contactul vizual cu interlocutorii e foarte important și inspiră încredere în sine dar cea mai bună metodă de a scăpa de emoții este pregătirea. Pentru a fi pregătit de orice întrebare ar putea pune comisia de evaluare în legătura cu lucrarea de licență, ar fi indicat să pregătești și să notezi mai multe variante de răspunsuri iar prezentarea să aibă 3 puncte mari: ideile principale despre care o să vorbiți, dezvoltarea subiectului și repetarea ideilor principale. Alegeți ceea ce e important. Suportul tehnic e de asemenea important în prezentare și trebuie pregătit temeinic ca să nu apară probleme dar sfatul e să vă bazați mai mult pe cunoștiințele proprii, nu pe slide-urile din powerpoint.
Ce face o prezentare să fie bună?
Legătura între idei, încadrare în timp, fluența ideilor, organizare, comunicarea verbală și nonverbală, contactul viziual și desigur cea mai importantă, încrederea în sine și în propriile cunoștințe.
Mai mult o discuție relaxantă , atelierul lui Radu Seuche a lăsat un gust dulce tuturor și cunoștințe valoroase pentru viitor și chiar pentru dezvoltarea personală.









